O noapte lungă

O noapte lungă

de -
2 824

Când m-am culcat aseară nici nu bănuiam ce noapte lungă o să am. Nu sunt fanul boxului, mie de mic copil mi-a plăcut să alerg și eram oarecum și un pacifist convins. Știu asta că pentru aveam o medalie hipiotă cu semnul păcii. Long story short. Aseară m-a luat o stare de somnolență neobișnuită, o fi fost de la cina bogată în calorii, așa că pe la 10:30 cum spunea maică-mea, am închinat steagul în spiritul pacifist care mă caracterizează.
După ce am visat la câteva milioane de euro care-mi cădeau pleașca nici eu nu știu de unde, m-am trezit. Era ora 2:00 pe ceas, fix și nu exagerez. Mi se părea că am dormit cel puțin vreo 8 ore, deci eram fresh ca prințul din Bel Air. Mi-am adus aminte de reclamele idioate de la Protv și-mi zic, hai să văd și eu ce cu fâsul ăsta de meci care-l numesc al secolului. Zis și făcut am dat drumul la tv și mă încurajam că ar fi bine să-l văd, tot m-am trezit și să nu fiu pe dinafară astăzi când toată lumea o să zică Wow ce meci.
Da știu o să-mi spui că meciul a început abia pe la 4:30 când trebuia să înceapă la 4, dar eu le-am văzut și pe alea dinainte care au fost mai frumoase, unul din ele chiar s-a terminat cu Knock Out.
Acum să nu mă înțelegi greșit, nu mi-a părut rău că m-am uitat, am văzut opulența din Las Vegas, am observat cum Mayweather și în general toți negrii de pe acolo din sală sunt imaginea clasică a cocalarului român. Până și Jamie Fox (ăla de a cântat imnul americii) a apărut într-un costum și cu un lanț de aur la gâd gros de o șchioapă… da la ei e acceptabil, ce dracu’ omul a luat Oscarul și mă întreb dacă nu cumva suntem noi proști când îi facem pe ai noștri burtoși cu merțane cocalari?
Pe de altă parte mi-a fost simpatic Pacquiao, și pentru că nu mă pricep la box eu aș zice că el ar fi trebuit să câștige, a atacat tot timpul și VremeadinMai a stat în corzi mai tot timpul, de unde am înțeles eu prin mișcări tactice inteligente (așa ziceau comentatorii) ieșea tot timpul ca să intre la loc într-un timp foarte scurt. Acum dacă ei ar fi fost români, clar Pacquiao aș fi vrut să reprezinte românul adevărat, cumpătat, vorbește frumos și pentru cei religioși chiar pare a fi și un bun creștin. În colțul celălalt un cocalar de cartier de care noi cu toții suntem sătui.

Articole similare

2 COMENTARII

Lasă un comentariu