Screen Shot 2015-06-09 at 15.32.31Articol care va suferi modificări substanțiale pe măsură ce memoria mi se împrospătează….

De când am intrat pe Facebook prin 2009 și chiar și înainte de de asta am încercat și eu ca și mulți alții să ajut românii, ba mai mult am încercat să-i promovez. Eu am un stil poate mai ciudat de a ajuta, spre deosebire de copii pe care trebuie să-i încurajezi chiar dacă greșesc eu cred că adulții trebuie criticați pentru a învăța din greșeli.
Ideile mele aproape toate au fost “furate” pentru că așa e în tenis…
Prin 2002 dacă nu mă înșel puneam bazele forumului RCI împreună cu un prieten. Organizația de atunci ne-a dat mână liberă și am făcut forumul care imediat a devenit cel mai popular lucru în rândul românilor până la apariția Facebookului. Trebuie să înțelegi că la vremea aia ne conectam prin DialUp și ISDN în Irlanda. Abia se punea bazele informării pe internet la forma care a ajuns acum. În paralel publicam ediția tipărită Informatia Irl​ (care să nu se înțeleagă greșit nu a fost ideea mea), tot așa cu o mână de oameni. Unii scriau articole, alții făceau paginația și alții alergau să le printeze și să le distribuie și de la distribuție să culeagă și beneficiile.
Nu era cine știe ce, dar pentru românii care au venit aici înainte de 2005 era un lucru bun, acolo găseai anunțurile care te interesau și știri din viața comunității. Nu mai știu exact când dar publicarea a încetat, pentru că voluntarii s-au rărit și au fost și neînțelegeri în rețeaua de distribuție, dacă îmi aduc bine aminte era ceva de genul sacoșa devenise cam ușoară.
Modelul Informatia a fost preluat și a devenit mai târziu ziarul Actualitatea pe care îl puteți găsi și acum prin magazinele românești, iar noi am rămas doar pe web și pentru o perioadă proiectul chiar era mort și îngropat. Prin 2005 cred, făcusem un radio online, unde puneam muzică și mă mai prosteam la microfon. Mi-am dat rapid seama că nu era ceva de viitor, nu reușeam să adun 20 de speriați din Irlanda să asculte, lucru pe care aveau să-l afle și alți urmași din Irlanda care credeau că fac ceva extraordinar. Am intrat într-o perioadă grea din viața mea și aș putea să spun că în 2005 – 2009 mi-am cam îngropat ambițiile, dar din 2009 viața avea să se schimbe în foarte bine și nu vorbesc de planul material. Nu am să vorbesc prea mult despre partea personală așa că: move on…

Din 2009 a început nebunia Facebook, asta pe lângă alte rețele sociale pe care eram la fel de activ, unde am uitat să spun că aveam camere de Yahoo și de Mirc cu Românii din Irlanda (#googleit dacă nu știi ce e ăla Mirc).

Vorba lungă sărăcia omului… Prin 2011 cred au început să apară paginile de Facebook și nu numai profilele personale. Atunci am început să creez pagini pentru RCI, Informația, mai multe pagini ale unor afaceri românești în Irlanda și ca să vezi culmea nesimțirii prin 2012 am avut tupeul să mă mândresc și să arăt cine sunt românii din Irlanda și am setat pagina “I’m a proud romanian working in Ireland“. Scopul paginii era simplu să promoveze ce era mai bun din românii din Irlanda, dar chiar dacă suntem mulți români și noi suntem cei mai cei, nu aveam prea mult material de mândrie, oamenii nu vor publicitate și nu le place să se bată cu pumnii în piept că sunt cei mai cei, așa că începusem să fac știri ca să umplu pagina. Astăzi alții vin cu chestia că ei sunt primii care s-au gândit să promoveze românii de care suntem mândri… întradevăr original domnilor. Pagina am închis-o între timp, pentru că am readus la viață proiectul Informatia Irl și am redirecționat pe cei care ne citeau până la acel moment. Rămășițe ale paginii se pot observa pe linkul care îl setasem să fie un feed RSS al paginii și un ziar virtual (http://www.scoop.it/t/romani-in-irlanda) proiect pe care de altfel l-am abandonat din aceleași motive. Pe Informația printre altele se poate observa și promovarea românilor de valoare din Irlanda, aleator un articol de anul trecut http://www.informatia.ie/o-romanca-in-dublin-interviu-pentru-siliconrepublic/. Culmea articolul a apărut și anul acesta prin alte publicații ca fiind actual.. dar trecem peste amânunte nesemificative.
Pentru că tot eram la articolul din Informația… tot eu am început publicarea știrilor dimineții pe paginile de Facebook cu mulți ani în urmă și încă o mai fac. Alții au început și ei să o facă pentru că e ceva ce îți aduce clientelă, dar ei au nesimțirea să mă numească “jurnalistul copy-paste” pentru mica “distracție” gratuită a mea de a culege, traduce și redacta în fiecare dimineață texte de peste câteva sute de cuvinte, lucru pe care îl fac înainte să intru la serviciu.

Au urmat în mod absolut aleator: Istoricul zilei, Locuri de muncă, Anunțuri, Concursuri pe Facebook și atâtea chestii pe care nici eu nu mi le mai amintesc. Până și Gândul dimineții ™ mi-a fost copiat o vreme…. că și ăsta era un gând bun….

Așa că tu erou necunoscut al comunității, nu faci altceva decât să copii tot ce alții înaintea ta au făcut. Și îți spun că și chestia cu românii cu care ne mândrim în Irlanda va muri în fașa, pentru că românii cu care e normal să te mândrești nu vor publicitate și mai ales nu vor să intre în gura unora care se folosesc de ei…

Memoria mă lasă și e posibil să fi greșit puțin și neintenționat la datele furnizate….

NU SUNT COMENTARII

Lasă un comentariu