IRLANDA-ROMANIASe agită spiritele în rândul românilor care iubesc România dar sunt în Irlanda și a românilor care iubesc Irlanda și urăsc complet România. Observați cum ăia care iubesc exclusiv Irlanda sunt mai buni, mai corecți și mai inteligenți, ei nu-și mai pierd timpul cu România, nu trăiesc din amintiri, sunt pragmatici și extrem de eficienți. Ei nu lasă amintirile și nostalgiile să-i strice pentru că astea te trag în jos de la scopul final, indiferent care este el.

Am câteva patrioate irlandeze pe Facebook și nu sunt irlandeze sau poate sunt dar nu le-am legitimat și oricum e irelevant. De ce patrioate? Am spus patrioate ca să se potrivească în context. De regulă femeile sunt alea care discută mult pe un subiect și nu că ăsta ar fi un stereotip sau e un lucru rău. Deci am folosit patrioate și nu patrioți că dă mai bine dacă vorbești despre femei.
Patrioatele astea, nu-mi aparțin, să nu se înțeleagă greșit când am spus că le am, mi-a mai atras atenția odată un cititor că se poate răstălmăci. Ele sunt prin lista mea de prieteni și îmi place de ele. Sunt educate, cu maniere, ce mai, de școală veche care nu o mai vezi în rândul tineretului de astăzi. Pe bune, îmi plac pentru că sunt efervescente și nu le poți ignora, iar la plictiseala asta de pe Facebook din ultima vreme, printre discuții numai despre teroriști chiar nu-ți permiți să ignori totul… Dacă te întrebi dacă tu ești una dintre ele, am să spun elegant că nu despre tine este vorba. Irlandezele cu maniere nu citesc aberații ca ale mele, au și ele niște standarde și plus de asta îmi place să cred că dacă tot ai ajuns aici citești totul pe îndelete și nu tragi concluzii pripite, lucru care îl fac patrioatele noastre doar pentru că ești un român în Irlanda căruia îi lipsesc lucruri din România. Și până la urmă vă reamintesc că am zis patrioate ca să nu zic patrioți.

La asta se rezumă articolul meu și te poți opri din citit după acest paragraf: Vei rămâne român tot timpul indiferent unde trăiești și indiferent dacă ai alt pașaport decât cel românesc. Dar ca să tragi o concluzie că dacă ești român căruia îi lipsește România, trebuie să pleci definitiv în România, e exact ceea ce ne deranjează cel mai mult când vine din partea unui străin patriot, needucat, rasist și xenofob. 

Patrioatele astea irlandeze ar muri pe baricade să-și dea viața pentru Irlanda la propriu, asta dacă nu plouă să le strice machiajul sau nu e frig pe baricadă, iar dacă zici ceva de rău de Irlanda îți arată direcția România și că ești ipocrit că muști mâna țării care te-a hrănit. Ți-am zis eu că nu e vorba de tine.
Dacă ar fi să gândim cu toții după logica lor, ar trebui să ne întrebăm de ce cele mai frumoase poze, cu chipurile lor drăguțe fericite sunt defapt în România, amintirile lor cele mai frumoase sunt tot de acolo, copilăria lor a fost cea mai frumoasă în România, de ce le mai interesează ce spun alții despre România sau de ce mai vorbesc românește și se învârt în cercuri vicioase de români? Debarasați-vă complet de românisme, de limba română că și așa e grea, de tradiții românești, de mâncăruri românești la fel de grele ca limba română, de pălincă, de bârfe, de fălirea pe Facebook cu realizările personale în Irlanda, dacă tot gândiți patriotic irlandez. Astea nu fac parte din caracteristicile unui patriot irlandez cred eu, asta fac parte din genetica românilor. Iar dacă tu crezi că fac parte atunci vorba unui alt prieten al meu, nu ai petrecut destul timp cu irlandezii, oameni cărora le place să trăiască simplu fără complicații și care de regulă nu-și pun întrebări existențiale cum fac românii.
Noroc că noi ceilalți români sau cu dublă cetățenie, dar tot români crescuți, educați și stricați în România, nu gândim așa, suntem mai toleranți și vă spunem doar să fiți fericite cu tot cu obiceiurile astea românești care le vin atât de bine doar românilor. Sper să vă bucurați și voi de România odată, cum ne bucurăm noi de Irlanda, pentru că e clar că voi nu v-ați bucurat niciodată de România. Dar pentru voi asta deja a sunat a înjurătură sau blestem, nu?
Suntem un popor efervescent care de multe ori nu gândim când vorbim sau când scriem și asta e cea mai bună scuză a noastră.
Da, chiar și eu mă mai scuz pentru aberațiile mele, de fapt am să-mi cer scuze pentru acest articol de pe acum. Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva, eram beat când am scris articolul ăsta și chiar speram că un om care se simte jignit din asta să nu mă citească, pentru că deobicei scrisul meu e un monolog.
Că ne place, că nu ne place Irlanda, am muncit pentru mâncarea de pe masă și am făcut destule sacrificii să fim aici cu gândul de la bun început că vom agonisi ceva și ne vom întoarce în România. Nu a fost să fie așa, pentru că s-a dovedit că nu suntem cei mai buni la agonisit într-o țară în care e destul de greu să agonisești când vrei să trăiești, nu să strângi cureaua.
E drept unii au venit aici relativ ușor, la pont, direct la o muncă sau la o rudă, neavând pe nimeni rămas în România. Au fost fugăriți de viața cruntă de acolo, de nedreptăți și unii chiar fugăriți de interlopi sau justiție. Ce credeați că nu sunt din ăștia care au fugit în Irlanda din cauza justiției din România? Sunt. Mai știu unii români care au venit aici pentru corporation tax. Și ei iubesc Irlanda, poate mai mult decât tine. Ce credeai că numai o firmă ca Facebook poate iubi Irlanda?
E drept patrioatele astea irlandeze originare din România și-au trăit cea mai mare parte a vieții în România și la vârsta lor nu poți spune că nu știu cum e sau cum era viața în România.  Nu poți spune că nu s-au lovit de problemele de acolo sau că nu au fost dezamăgite de români în general, pentru că românului îi este dor de România.
Dar nu există chiar nimic bun în România aia? De ce trebuie să fie o extremă, alege: ori Irlanda ori România? De ce trebuie creată o stare conflictuală pe acest subiect. Ce e rău în a admite că nu totul e perfect în Irlanda, cum nu e perfect nici în România?
Patriotism? Nu e patriotism irlandez cum nu e nici patriotism românesc, probabil e extremism când nu lasă loc de altceva! Probabil arătând defectele țării, devii la rândul tău un om care-ți pasă de Irlanda, un om care ai vrea să se rezolve diferitele chestii care nu-ți plac, dar care pot fi rezolvate cum ar fi problemele din sistemul medical. Poate asta înseamnă să fii patriot? Să te implici, nu doar să fluturi un pașaport cumpărat? La asta se rezumă obținerea cetățeniei irlandeze, ai timp petrecut aici, ai bani? Ia-o, e a ta cetățenia! Nu te întreabă nimeni dacă știi istoria Irlandei, nu te întreabă nimeni dacă te vei transforma în băutor de Guinness, într-un fermier irlandez care cultivă cartofi sau crește celebra vacă din care iese cel mai bun steak din lume. Nu te întreabă nimeni dacă te transformi într-un afacerist sau într-un corporatist care lucrează în IFC și care instantaneu vorbește cu accent de Dublin și-și trage un tricou la St. Patrick’s Day pe care scrie “Kiss me I’m Irish!”
Da, banii sunt buni, importanți, numai proștii spun că banii nu aduc fericirea.
E un concept comunist, pus în versuri de Azur că tot vin “la Dublin”,  menit să te facă să te simți bine chiar dacă nu ai bani, cu toate că nu a reușit încă nici într-o țară comunistă nici în una capitalistă. Aș vrea să-l văd pe acel român care a venit în Irlanda doar ca să-și cumpere o căsuță cu banii agonisiți în România (înțelegi ironia? bani făcuți în România), doar pentru că e mai bine de trăit în Irlanda. Ăla aș spune da: i-a plăcut Irlanda, s-a mutat aici că a găsit o casă mișto cu o priveliște excelentă și îi place să socializeze cu vecinii la pub, la poartă și la meciul de GAA sau hurling, că fotbalul nu-i mai place, îi aduce aminte de porcii de suporteri români ai unor echipe cum ar fi Steaua, Dinamo, Rapid.
Am venit cu toții să muncim, e drept unii să stea pe social, dar e și ăsta un fel de a admite că ai venit pentru banii buni din Irlanda. Ai venit să faci o afacere? Da, poți invoca sistemul simplificat și lipsa birocrației. Confortul tău e dat exact de ce îți place cel mai mult în Irlanda: să cheltui bani care aici îi ai pe diverse chestii care nu ți le-ai permis în România. El Dorado al Europei, asta a fost și probabil încă mai este Irlanda. Asta dacă ai norocul să prinzi un loc de muncă destul de bine plătit cât să-ți poți permite chiriile exorbitante sau să-ți faci un credit ipotecar dacă ești hotărât 100% că aici vrei să-ți petreci restul zilelor.
E bine în Irlanda, banii sunt buni odată ce ai intrat în sistem și banii rezolvă cele mai importante probleme ale românilor. Ce e drept vremea nu o poți schimba, dar poate nu degeaba chiar ei irlandezii se plâng de multe lucruri din Irlanda, de un sistem de sănătate defectuos, o problemă a drogurilor și a traficanților precum și multe alte probleme care trebuiesc rezolvate. La ele la patrioatele irlandeze e alb sau negru, ori îți place ori nu-ți place, iar dacă nu-ți place ia-ți bagajele și du-te-n România mătii pentru că acolo e vremea frumoasă. Nu am devenit puțin extremiști și xenofobi cu noi înșine? Ce e rău în a puncta pozitiv lucrurile pozitive din Irlanda și România și la fel pe cele negative, în speranță că România poate învăța de la Irlanda la domeniile care stă cel mai prost: administrație și cel mai important și unicul care contează în această ecuație, buzunarul românului indiferent unde s-ar afla sau mai bine zis finanțele cu tot ce vine la pachet? Nu, preferăm să fim români, comozi, care să nu se implice, să nu ajute, pentru că mie îmi e bine așa cum îmi este acum și nu am nici o datorie față de nimeni cu atât mai puțin față de România. De fapt iubesc Irlanda dar nu-mi pasă prea mult nici de ea, problemele se rezolvă singure și nu trebuie să mai spun și eu de ele.

De ce trebuie să fim extremi?

Da, visez să mă întorc în România de tot, de patru ori pe an am fost în ultimii 4 ani în România și de fiecare dată același sentiment îl am: sunt din ce în ce mai aproape de acel moment în care m-aș întoarce.  Fie vorba între noi știu câteva persoane care chiar se roagă să plec odată că nu mai încap de mine, ba chiar mi-ar cumpăra bilet. Măcar eu nu am zis că îmi place România și îmi fac singurul concediu pe care îl am în Spania că dă bine la pozele de pe Facebook.
Pentru că nu-mi plac niște chestii din Irlanda, care nu plac nici măcar irlandezilor născuți aici, te face pe tine un om mai bun decât mine? Nu, nu te face nici un irlandez și nici un om mai bun ca mine. Te face și pe tine un ipocrit la fel de mare ca și mine care spun că-mi place mai mult să trăiesc în România, dar din cauza lipsei posibilităților financiare nu pot. Poate nu e numai asta, posibilitățile financiare poate e și frica, dar asta nu mă oprește să spun că-mi place în România și ce îmi place acolo. Am ajuns la o vârstă și la o situație în familie când nu-mi mai permit să risc, cu toate că poate ar trebui și la un moment dat o voi face. Din prima zi când am călcat în Irlanda în 1999 am avut acest sentiment, nu-mi place Irlanda, dar îmi plac banii, îmi place locul meu de muncă și faptul că-mi permit lucruri care nu mi le-am permis în România. E posibil să mi le fi permis nu aveam un loc de muncă rău, dar nu am de unde să știu, la acel moment Irlanda era visul de a te îmbogăți rapid. Avem exact aceleași motive pentru care suntem aici, eu măcar recunosc că sunt lucruri multe care-mi plac în România la fel cum sunt lucruri care nu-mi plac, multe și importante, tu patriotul irlandez provenit din România în schimb ești extrem: totul e roz în Irlanda și totul e gri în România.

Trebuie să prezinți o realitate obiectivă dacă tot o faci, pentru că altfel vei avea pe conștiință pe unii care au venit pe baza paradisului descris de tine.  Nu că te-ar afecta așa ceva. Dar situațiile sunt diferite, contextul e diferit, oamenii sunt diferiți, nu toți au norocul sau oportunitatea ta și riscă să se trezească într-o realitate sumbră.
Chiar ieri vedeam un reportaj la o televiziune locală din România, cu un tânăr care a ajuns “homeless” iar eu analizând mi-am dat seama că a ajuns așa din cauza mirajului Irlandei. Am fost simplist și am tras o linie dreaptă când am spus că din cauza Irlandei. A lăsat o muncă în Italia pe visul Irlandei, a venit și nu a găsit nimic, a trăit pe străzi și într-un final a fost întreținut de unii până când nu s-a mai putut. A cheltuit toată agoniseala sperând că va găsi ceva de muncă, mai ales când toți românii de aici se lăudau: ce bine e în Irlanda. Într-un final s-a întors în Italia sperând că va face din nou ceva acolo. Ironie, nu a mai fost primit nici la vechiul loc de muncă și a rămas tot pe străzi unde în nu știu ce context a fost incendiat și a fost în comă o lună de zile. Finalul e mai mult decât tragic. De ce, pentru că pe scurt și direct a auzit el că în Irlanda e bine. Acum e în România și doarme sub cerul liber, pentru că deja e afectat atât fizic cât și psihic. Știu o să-mi spuneți că în Irlanda, țara are grijă de voi dacă ajungi în situația asta și că a fost prost că a ajuns în România țara nimănui, țara care nu are grijă de oameni.
Da Irlanda are grijă, dar să nu uiți că ai fost un norocos sau un om care a știut să facă un pas la un moment potrivit și nu toți sunt capabili sau norocoși ca tine.

Observați că astăzi nu am zis nimic bun de România, doar m-am limitat să mă întreb și să vă întreb dacă există ceva bun acolo.

Reamintesc curioșilor să intre pe la Despre mine dacă tot nu înțeleg de ce am creat personajul irlandezu’zu sau de ce prefer să-mi zică lumea Chris.

Propăvăduim bunătatea dar suntem răi dacă arătăm defecte ce pot fi corectate.
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

3,865 total views, 6 views today

NU SUNT COMENTARII

Lasă un comentariu