În urmă cu exact o săptămână am fost contactat de Marian, un bărbat care m-a rugat să-l ajut să plece să moară în România.

Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, puteți citi articolul original aici: »»»»Vreau să merg să mor în România««««

După ce am publicat articolul și încă unul pe Informatia IRL în câteva ore am început să primesc o sumedenie de mesaje, cu oameni care voiau să doneze, deși am spus că nu mă implic în donații, am ajuns să fiu cel care coordonează și răspunde la toate mesajele pe acest subiect.
Bianca Bercea a deschis un cont pe Gofundme unde ne-am propus să strângem cei 700 de euro pe care Marian îi voia să meargă în România. Într-o oră s-au strâns aproximativ 900 de euro după ce se scad taxele impuse de Gofundme. Problema cu banii e că abia mâine sau poimâine ar trebui să intre în contul curent al Biancăi.

Între timp Marian care locuia într-o mașină și-a găsit un acoperiș unde să stea prin bunăvoința unei românce din Dublin.

Cu ajutorul unor donații directe, Marian și-a pus geamul la mașină și mi se pare luni sau marți a ajuns în Dublin la femeia care i-a oferit un acoperiș și hrană pentru săptămâna care a trecut.

După publicarea articolelor cu pricina, mai mulți români, unii destul de importanți în comunitate l-au contactat pe Marian.

Care mai de care a venit cu sfaturi și unii chiar s-au oferit să-l ajute. Unii români chiar l-au sfătuit să nu mai meargă în România, că în România nu va avea nici o șansă, iar aici e paradis medical și sigur va avea parte de un tratament mai bun aici.

Când am vorbit iar cu Marian și îi spuneam că am strâns banii de care are nevoie să plece în România îmi spunea, citez: “Domnu xxxxxx n-ar vrea sa ma lase sa merg in Romania si ar vrea sa vorbească aici cu toata lumea medicala si la social sa rezolve problema”
Dintr-odată m-am trezit într-o incapabilitate de a procesa care e pasul următor. Domnu’ care l-a contactat, nu vrea să-l lase să meargă în România?!

Bine am zis după ce m-am dezmeticit, poate face domnu’ o minune.

Minunea nu a venit.

Domnu’ a aflat din discuția cu doctorul că situația nu e prea bună.

Dar lucrul ăsta eu îl știam de la bun început.
După câte mi-a dat mie de înțeles Marian, nu avea nici o șansă nici aici, motiv pentru care mi-a și trimis mesajul pe care l-am publicat în articol: vreau să merg să mor în România. 
Totuși, sunat de atâta lume, Marian a început să-și facă speranțe.

Între timp la biserica ortodoxă din Lesson Street doamna Dana Elena Dogariu a reușit să strângă din donații 440 de euro și 20 de dolari bani care i-au fost dați lui Marian.

Dar ghinionul se ține scai de Marian.

Când a mers la biserică să colecteze banii, mașina i s-a stricat în curtea bisericii, așa că o parte din bani îi folosește probabil pentru reparația mașinii, mașină care acum e în service.

Niciunul dintre românii care l-au sfătuit sau i-au promis ajutor pentru a obține o cazare de urgență sau pentru a face alte controale la alți doctori nu l-au mai contactat.

Marian vrea să mai încerce să meargă la un spital la secția urgențe să vadă ce mai poate face. Pentru el a mai rămas doar speranța.

Mi-a spus că după ce merge la spital, dacă nu rezolvă nimic, va pleca în România, unde îl are doar pe tatăl lui de 80 de ani și o soră pe care nu se poate baza.

Cei care vor să-l mai contacteze pe Marian pentru o vorbă bună sau pentru orice credeți voi că l-ar ajuta o pot face la nr. de telefon 0838413650 sau pe pagina lui de Facebook Marian Popa

Articole similare

0 427

NU SUNT COMENTARII

Lasă un comentariu