Gândul unei dimineți de noiembrie

0
128

Citind unele comentarii la un post despre cât de bestial, frumos și liniștit e Dublinul, mi-a venit o chestie pe care nu mă pot abține să nu o spun.

Am mai bine de 6 luni de când m-am mutat în România.

În ultimele 6 luni am auzit mai puține manele decât am auzit în 6 luni în Dublin înainte de venirea mea în România.
Asta pentru cei care încă mai spun că manelele sunt la putere în România sau București. Manelele au dispărut de mult din București, iar maneliștii mai fac bani doar în Diaspora din ele. Explicația de ce fac bani maneliștii acolo e cumva simplă: și ei ca și alți afaceriști de Diaspora, profită de dorul românilor de România. România celor din afară a rămas așa cum o știau ei: cu manele, cu chestii tradiționale, cu oameni ne-educați.

Dar, să nu uităm că ei cer asta, ceea ce te face să te întrebi cât de mult se schimbă defapt românul în Diaspora?

Adică dacă i-au plăcut manelele în Roman sau București, asta nu înseamnă că la Dublin s-a schimbat și merge la concerte de muzică clasică. Și totuși, eu am observat că românii din București s-au schimbat: maneliștii sunt pe cale de dispariție sau poate au fugit toți în Diaspora?

Fără să exagerez, mă simt mai în siguranță în București decât în Dublin.
E drept, nu pot spune același lucru când sunt la volan în București față de Dublin.

Postarea pe Facebook despre care vorbeam și câteva comentarii selectate de mine.
Am făcut screenshoturi întrucât e pe un grup închis iar postarea inițială nu poate fi embeded pe web.

Lasă un comentariu