🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 30 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
264

OMG am ajuns în ziua 30, iar Ucraina rezistă.

Nici în cele mai mari coșmaruri ale noastre, nu visam că după doi ani de pandemie vom avea parte de un război atât de lung și atât de aproape de noi. Evident, când spun, noi, nu mă refer și la cei care se așteptau pentru că la fel cum au fost experți în virusologie, au știut cu exactitate mai ceva ca Baba Vanga că vine războiul, că Ucraina va fi invadată de Putin, care le-a spus asta încă de la invadarea Crimeei că la sfârșitul lui februarie în 2022, va trimite Armata Roșie către Kiev.

Vă spuneam încă din prima săptămână că o să ne obișnuim cu războiul și șocul va lua locul unei ignoranțe. Văd chiar în rândul prietenilor mei, o poziție gen: m-am săturat de război, nu vreau să mai discut, nu vreau să mai aud de el, nu vreau să mai văd știri și nici nu mai urmăresc ce se întâmplă, de parcă dacă nu mai urmărești, războiul ia sfârșit.

Hai să vedem ce s-a mai întâmplat la ei sau mai bine zic ce ne spun alții că se întâmplă.

Forbes susține că armata ucraineană are acum cu 43 de tancuri mai multe decât la începutul războiului. Practic ai putea spune că le merge bine.

Potrivit analiștilor, de la începutul războiului, armata rusă a pierdut 530 de tancuri, în timp ce Forțele Armate ale Ucrainei au pierdut doar 74 ale lor, dar au capturat 117 tancuri inamice, conform Nexta. Afacere tipic rusească, adică profitabilă.

Propaganda rusă își continuă cu nesimțire mojicia. Deci după ce au distrus Mariupolul în proporție de 80%, au dat imagini la televiziunile rusești cu mesajul că Ucraina a bombardat orașul și asta este rezultatul bombardamentelor ucrainenilor. Vă dați seama că urmează să spună că tot ucrainenii bombardează și Kievul, mai urmează să ne spună că Rusia nici nu a intrat în Ucraina.

Ministerul de Externe al Rusiei pe de altă parte spune că decizia de a continua sprijinul acordat Kievului arată că NATO dorește ca conflictul să continue, într-o declarație raportată de agenția rusă de știri Ria, citată de BBC. Deci practic, mesajul e ceva de genul: nu-i mai ajutați că nu reușim să-i căsăpim, dacă-i ajutați.
Dar ce spun ei: Occidentul “culege o recoltă teribilă” de pe urma deciziei sale de a înarma Ucraina, care a încurajat guvernul ucrainean să folosească forța împotriva enclavelor separatiste susținute de Rusia în estul Ucrainei, a declarat ministerul.

Bine mă ministerul lui javra lui Putin, Lavrov, de ce dracu nu ați intrat voi numai în enclavele separatiste din est și v-ați dus la dracu’n praznic în Mariupol și la Kiev? Nu mă aștept să-mi răspundă nimeni, dar declarațiile lor nu au logică nici măcar pentru cei pe care încearcă să-i manipuleze, asta dacă nu cumva toți rușii sunt afoni la geografie.

“Cred cu un grad ridicat de certitudine că Rusia va ieşi din Ucraina mai slăbită decât a intrat în conflict. Mai slăbită din punct de vedere militar, mai slăbită din punct de vedere economic, mai slăbită din punct de vedere politic şi geopolitic şi mai izolată”, a declarat Colin Kahl un oficial de la Pentagon. Cam ce tot zic și eu de la începutul războiului, numai că 30 de zile e mult.

Închei acest jurnal astăzi, cu o declarație nu tocmai “mot a mot” a lui Zelenski pe care sincer o împărtășesc chiar dacă unii încă mai cred că planul lui Putin merge așa cum era intenționat de la început: “Putin dacă știa ce îl așteaptă în Ucraina, nu ar fi invadat-o!”

Sictir Putin, Slava Ukraini, Slava Humanity!