🇺🇦🇺🇦🇺🇦 Jurnal de război: ziua 38 🇺🇦🇺🇦🇺🇦

0
374

Rușii se retrag și nu e păcăleală. De această dată știrea e confirmată chiar de Zelenski, care confirmă că rușii se retrag din jurul Kievului, încet, cu focuri de acoperire, dar se retrag.

Ucrainenii rămân totuși precauți și cred că luptele se vor intensifica în sud și est. Acum câteva zile spuneam că sunt semne bune și că Kievul își ia o pauză bine-meritată care ne dă speranțe că ajungem undeva, mai aproape de finalul războiului.

Rușii s-au retras și din zona centralei de la Cernobâl dar cu ce preț. Un soldat ar fi murit deja din cauza radiațiilor iar alții sunt tratați în Belarus. Deși nimeni nu are voie în zonă fără echipament de protecție, armata rusă a fost trimisă acolo, au mărșăluit prin praf radioactiv, au săpat tranșee în pământul din jurul centralei, sol contaminat. Majoritatea vor fi condamnați probabil la o moarte chinuitoare, pentru ce?

Venind vorba de radiații și cancerul care este rezultatul expunerii la radiații, Putin. Ieri ar fi apărut o informație conform căreia Putin ar fi bolnav de câțiva ani de cancer la tiroidă. Un fost KGB-ist ar fi dat informații detaliate despre boala lui Putin cu care se luptă de câțiva ani. Partea nasoală, spun analiștii, că boala e tocmai cea care-i dă accese de furie necontrolată…

În fine, să nu ne punem false speranțe că piticul crapă subit și se duce naibii războiul.

E puțin neclar dacă ambele părți mai vor să negocieze și câteodată informațiile care apar sfidează logica.

În numai jumătate de oră ieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului ăla care se bâlbâia pe la CNN, a spus că negocierile sunt pozitive. După jumătate de oră, a afirmat că nu prea mai vor negocieri pentru că Ucraina a atacat depozitele de combustibil ale unui oraș din Rusia. Nu știm dacă e adevărat, dar au apărut niște clipuri cu două elicoptere care trag asupra depozitului cauzând un incendiu major. Rușii spun că sunt elicoptere ucrainene, ucrainenii nu neagă dar nici nu confirmă spunând că rușii au mai făcut diversiuni în trecut. Eu personal, cred că armata Rusiei e atât de proastă încât probabil piloții au pilotat cu hârțile invers, probabil fiind chiar rușii cei care din greșeală au tras în ei.

Spuneam în urmă cu câteva zile că Zelenski s-ar putea îmbăta cu victoriile sale din jurul Kievului și ar putea avea o atitudine sfidătoare la adresa Rusiei, care e clar că pierde.

Zelenski spune că Ucraina “nu va accepta niciun rezultat” în afară de “victorie”. El afirmă că Ucraina nu va accepta nimic mai puţin decât victoria în conflictul cu Rusia, iar dacă ”va fi pusă la colţ”, armata va răspunde cu toată puterea.

”Chestiunea integrităţii teritoriale nu intră în discuţie”, răspunde preşedintele, întrebat ce este dispus să accepte pentru un acord de pace.

Deci, omul chiar crede și probabil are motive întemeiate să creadă asta, că poate să elibereze Ucraina de ruși. Depinde cum o joacă Rusia acum, încă mai poate să se anunțe câștigătoare, dar fereastra se închide rapid. Dacă se confirmă că ucrainenii au victorii deja și în cele două republici separatiste, e nasol pentru Rusia…

Economic e și va fi un pic mai nasol, dar nu atât de nasol cât le va fi rușilor. Ați auzit de decretul lui Putin care vrea plata pentru gaz doar în ruble? Europa nu cedează deocamdată la acest șantaj, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune că deși decretul stipulează de la 1 aprilie, asta nu înseamnă că se opresc gazele imediat dacă nu se face plata în ruble. Analiștii spun că e un semn clar că Rusia vrea să se oprească curând din invazie. Ei speră că în maxim o lună când vin scadențele la facturi în ruble, deja să fi fost deblocate băncile rusești, iar o conversie rapidă să se poată face din euro dolar în ruble.

Discutam cu niște prieteni despre rubla care s-a apreciat puternic și marea majoritate e tentată să spună că s-a apreciat din cauza șantajului lui Putin și că nu există cale de scăpare. Analiștii economici spun că oricât de pozitiv și absurdă pare creșterea rublei, este tocmai din cauza sancțiunilor economice. Adică pe dos la ce te-ai aștepta. Rubla s-a apreciat că nimeni nu mai tranzacționează în Rusia în valută spun experții, dar importurile au scăzut drastic și tocmai creșterea rublei în Rusia e un semn al prăbușirii inevitabile a economiei ruse. Nu știu cum, nu mă întrebați, nu are logică dar asta am citit în dimineața asta și dacă o să găsesc linkul vi-l trimit în comentarii…

Atât pentru acest jurnal, care observați rămâne încă optimist.