Am văzut miștocăreala pe tema încoronării regelui Charles

0
176

Am văzut momentul când l-au făcut rege și cam atât în direct.

Este un moment istoric, similar cu alte încoronări de care aproape toți dintre noi am citit în cărțile de istorie sau le-am văzut în filmele documentare. Dacă ne-am uitat nu înseamnă că suntem sau nu de acord cu această formă de conducere a unui stat, că suntem de acord cu regalitatea, cu ceremoniile care inoculează ideea că regele este unsul lui Dumnezeu și în același timp servitorul lui.

În acele minute pe care le-am văzut mi-am dat seama că au fost un chin pentru el, poate impropriu spus, pentru săracul Charles. Un supliciu, necesar, pentru a fi poate ultimul rege al Marii Britanii.

Am văzut în schimb multe articole, comentarii, memeuri, bancuri după această ceremonie. Multe poze generate în AI menite să-și bată joc de regele Charles.

Trebuie totuși să conștientizăm că monarhia în Marea Britanie este o alegere a poporului britanic, popor care democratic, poate renunța la această formă de guvernare. Iar noi ca oameni civilizați trebuie să le respectăm alegerile, așa cum ne-am bucurat sau nu, când Trump a ieșit președinte sau dacă vreți un exemplu mai elocvent, cum ne-au respectat ei pe noi când l-am ales ca proștii pe Iliescu președinte.

Deși recunosc, am zâmbit la creativitatea glumelor pe acest subiect, sunt oarecum dezamăgit dar nu surprins de răutatea unora, o răutate gratuită, la adresa unui conducător de stat și de ce nu a unei țări. Acum nu mă refer doar la români, să nu par iar lipsit de compasiune pentru prostia larg răspândită în societatea românească, deși în marea lor majoritate, comentariile răutăcioase au venit de la români, cred.

Acum vă întreb și eu, cu ce e mai bun Iohannis de exemplu decât Charles, să facem atâta mișto de un bătrânel cu coroană? Cu ce e mai bună forma noastră de organizare, administrație decât a Marii Britanii să facem mișto de o monarhie funcțională, de un sistem democratic care cu excepția Brexitului merge bine?

Ca să închei, pentru că e duminică, vă reamintesc că noi îl încoronăm pe Ciolacu prim ministru în curând, fără să crâcnim.

Un om care mergea la vânătoare cu teroristul Omar Haissam, căruia îi era dator cu câteva milioane de lei, bani cu care i s-a cumpărat loialitatea.

Vom asista la încoronarea aceluiași Ciolacu care a încasat bani pe baza certificatului de revoluționar, certificat evident obținut sub ploaia de gloanțe la care el erou al neamului a stat cu o umbrălă în Buzău. Pe români îi va conduce spre bunăstare, acest uns al lui Dumnezeu, un om a căror studii sunt controversate sau nu, la facultăți fără frecvență cu diplome obținute înainte de ca facultățile care le emiteau să existe sau să fie acreditate. Sunt controverse, probabil de mult ascunse sau neadeadevărate, inventate de un răutăcios pentru a ne denigra unsul. Intențiile lui sunt evidente:

Dar ele există și te întrebi de ce e pedepsit sau de ce merită poporul român un prim ministru ca Ciolacu? Cu ce suntem noi mai presus decât Marea Britanie, să facem mișto de rege, de britanici, care în viziunea unora și-au pus un controversat personaj în tronul regal.

Am fost de multe ori acuzat că nu sunt patriot și recunosc, nu sunt. Eu nu cred că mai există azi patrioți, toți sunt morți și după cum vedeți eu încă mișc, nu am cum să fiu și sincer vă spun că nu cred că mi-aș da viața pentru țară sau pentru actualul președinte, prim-ministru. Nu cred că suntem în acel moment în care țara are nevoie ca eu să mă sacrific. Te simți patriot deși nu ești: votează, votează cu capul, logic. Când spui că nu ai pe cine, când spui că nu merită, tu faci exact opusul patriotismului, fugi de responsabilitate, de datoria de a pune țara pe drumul care tu crezi că e cel drept, chiar dacă poate e strâmb.

Am stabilit, eu nu sunt patriot și dacă mă întrebați pe mine, din partea mea Charles poate să fie și regele românilor, că sigur i-ar fi mai bine României sau de ce nu, ca să vă enervez și mai mult, din partea mea poate și senilul de Biden să ne fie președinte, că sigur ar fi mai bine decât ne este acum cu actuala clasă politică. Dar vă spun, fără să greșesc că dacă Charles ne-ar fi rege, Ciolacu l-ar face să abdice într-o scenă similară cu abdicarea Regului Mihai, sunt convins. Iar dacă Biden ne-ar fi președinte, nu are exista fraternizarea asta toxică care este acum între Ciolacu și Iohannis.

Cu ce suntem noi mai presus decât britanicii care l-au încoronat pe Charles?