Îmi doream să fiu mare când eram copil. Când m-am făcut mare, nu mi-a mai plăcut. Parcă ai vrea să fii din nou copil lipsit de griji.
Îmi doream să fiu mare când eram copil. Când m-am făcut mare, nu mi-a mai plăcut. Parcă ai vrea să fii din nou copil lipsit de griji.
Departe de mine să vreau să te întristez cu acest articol, vreau să te bucuri de el, să te amuzi și poate să te regăsești în el.
Voiam un televizor, știi tu din ăla cu lămpi. Când ne-am luat televizor cu lămpi a apărut cel cu integrate. Când ne-am luat cu integrate, a apărut cel color, când mi-am luat color, a apărut ăla cu ecran plat, când mi-am luat televizor plat a apărut lcd-ul, când mi-am luat lcd a apărut HD, când mi-am luat HD a apărut UHD, mi-am luat UHD. Cred că stau o vreme bine, dar cât mi-a luat ca să prind moda din urmă numai la TV? Vreo 30 de ani. Prea târziu.
Că tot vorbeam de televizor, voiam și o antenă. Ceaușescu nu prea ne dădea nimic la tv și atunci ne orientam la vecini. La noi cu un elicopter (așa le zicea la antele alea mari) prindea-i moldovenii sau chiar rușii.
Îmi doream să am o antenă să văd Nu zaiț, nu pogodi. A făcut tata una la intreprinderea IMR. Până am pus-o noi pe bloc a venit Revoluția, nu se mai uita nici dracu la ruși. Apoi, au apărut antenele alea mici rotunde cu amplificator. Se prindea TV Bacău. Ăia puneau numai filme de VCR de la 10 seara, până dimineața sâmbăta noaptea. Nu că nu erai sătul de filme cu Van Damme, dar să le vezi cu antenă castron la tine în casă, era ceva.
Nici nu am luat bine antena cu pricina că postul TV Bacău a intrat în faliment. În schimb a apărut televiziunea prin cablu. Până ne-am tras noi cablu… Acum suntem la televiziune online Full HD, dacă nu ai ajuns acolo probabil va fi televiziune online UHD când vei ajunge și tot așa.
Voiam un telefon. Mama a luat telefonul în cuplaj că era mai ieftin. Mai mult ascultam convorbirile cuplajului decât să vorbesc eu la telefon. Una peste alta când noi ne-am luat telefon cu disc, au apărut telefoanele cu taste. L-am schimbat și noi, mândri nevoie mare că avem telefon cu butoane. Ghinion: a apărut mobilul. Nu mi-am permis unul decât după mulți ani când mi-am luat primul salariul din armată. Era un Motorola cu antenă extensibilă. După ce mi l-am luat au apărut alea fără antenă. Mi-am luat și eu unul, au apărut alea cu ecran color. M-am enervat mi-am luat și eu unul. Dar tocmai când eram mândru de Sony-Ericssonul meu cu cameră de 1 mega, a apărut unul cu cameră de 3 Mega și tot așa până la iPhone, unde după 3s am renunțat la iPhone și m-am mutat pe Android. Nici acum nu am cel mai tare telefon și în înțelepciunea mea am înțeles: nu are rost să mai încerci.
Îmi doream să scap de părinți, mă simțem îngrădit de reguli stupide și eram neînțeles. Când am scăpat de ei, cam în perioada când ne-am tras cablu tv, mi-am dat seama cât de mult îmi lipseau. Încă îmi lipsesc vremurile alea, dar a trecut prea mult timp, atât de mult că nici nu mai ești sensibil.
Mergeam la pescuit pe baltă sau la Siret cu o creangă de alun. Cu jind priveam la cei mai înzestrați și-mi doream un bambus. Mi-am luat bambus, iar ei deja aveau fibră de sticlă. Mi-am luat fibră de sticlă ei aveau mulinete. Acum am mulinete și nu am timp și unde să pescuiesc. Îmi place să pescuiesc crap pe o baltă caldă, în Irlanda doar la știucă dacă vrei și pe mare la macrou. Nu e pe gustul meu. Liniștea aia de pe o baltă din România, vara seara sau dimineața, nu se compară cu nimic.
Îmi doream să plec de acasă. Când am plecat am vrut să nu-mi fi dorit asta. Era totul atât de simplu înainte de a pleca.
Mi-am dorit să am un salariu să nu depind de nimeni. Când am avut salariu, mi-am dat seama că nu mai am timp de nimic și am o groază de griji, iar salariul vine cu responsabilități atât la serviciu cât și acasă. Fiecare leu sau euro contează și oricât de mulți ai, ei sau grija lor te macină.
Îmi doream să am un casetofon. Când mi-am luat casetofon a apărut CD-ul. Când mi-am luat CD a apărut mp3-ul. Când mi-am luat mp3 a apărut telefonul care le face pe toate. Ăsta intră și la categoria voiam un telefon.
Și ca să rămân la muzică, îmi doream un casetofon cu bass, cu XBS. Mi-am luat un Panasonic cu XBS, care până de curând mama l-a avut și mai asculta pe el radio Iași. A ținut ăla vreo 20 de ani săracu’. După el tot cu bass mi-am luat un Sharp care avea și CD, apoi un super sistem Panasonic unde basul era la el acasă. Ghinion cam când mi-am luat eu sistemul, s-a dus muzica cu bass, acum se ascultă doar muzică pițigăiată unde până și bărbații parcă sunt strânși de …
Îmi doream să am o mașină să merg cu prietenii la mare, la munte. Am o mașină, nu merg nici la munte nici la mare cu ea, merg la serviciu iar prietenii sunt numai pe Facebook. Ne trimitem unul altuia linkuri cu marea și cu muntele, când ajungem pe la ele din doi în doi ani pentru câteva zile. Și cu câte sacrificii: bilete de avion, zile de concediu care nu le ai, calabalâc, zile pierdute pe drum, stres și pentru ce? Pentru că te-ai hotărât să stai într-o țare care are mare dar nu poți face plajă, țară care nu are munți ci mai degrabă dealuri și care are râuri și păduri dar ești somat să nu faci “tresspassing” că sunt proprietate privată.
Îmi doream să scap de România, să fug în străinătate să mă realizez și eu. Când am ajuns în Irlanda mi-au spus: vremurile bune au trecut, ai ajuns prea târziu. Așa spun și eu la noii veniți: ați ajuns prea târziu, e greu acum în Irlanda, vremurile bune erau odată… Cu toate că tot timpul a fost vreme rea cu ploaie.
De aici o iau invers și probabil o să ajung unde vreau, dar ca deobicei mult prea târziu când nu mai sunt nici bunicii, nici părinții, nici prietenii nu vor mai fi acolo și probabil nici lucrurile simple de care îmi este atât de dor.
Îmi doresc să scap de Irlanda, să fug înapoi în România și să am ceea ce aveam odată…
Articol în curs de actualizare.
