Gândul dimineții 20 martie 2020

Iohannis pentru românii din Diaspora: “Nu veniți acasă de Paște! Ne-am dori să fim împreună, dar în acest an nu se poate”

BlueAir pentru românii din Diaspora: “Blue Air te aduce acasa, în conditii sigure, prin programul “Te aducem acasa” ”

Ieri Irlanda a depășit 500 de cazuri de îmbolnăvire, intrând pe lista țărilor galbene. Oricine vine din Irlanda în România trebuie să intre în izolare la domiciliu. Cu toate astea pe grupurile de români din Irlanda, unii deja discută cum că ei merg în România și nu vor sta în izolare pentru că nu au nimic!

Știu concret câteva cazuri de români din Irlanda panicați, care au ales să vină în România, de frică! Nu de altceva decât de frică, frică declarată!

De la inconștiența individuală, la una colectivă nu e decât un pas și sper să nu văd la știri pe unul din Irlanda care nu a respectat izolarea sau că a mințit că vine din altă parte ca să nu se izoleze. Dacă tot vii, fii corect cu cei de acasă, cu cei dragi, cu tine…

Continui ghiveciul de dimineață cu ceva la ce mă gândeam ieri, dar nu am avut timp să-l aștern pe Facebook.

Poate vi se pare că sunt insensibil, cinic, dar faptul că România nu are încă decese din cauza coronavirusului este datorat în primul rând faptului că bătrânii noștri sunt singuri, izolați încă dinaintea crizei, copiii sunt plecați în străinătate și nu-i vizitează nimeni!
La noi părinții sunt singuri, spre deosebire de italieni, unde bătrânii sunt îngrijiți, copiii vin în vizită cel puțin odată pe săptămână, fac o mare masă în familie, masă care acum probabil i-a costat viața. Media de vârstă a morților în Italia e 75 de ani! La noi bătrânii ne mor până-n 75 de ani de singurătate, nu de coronavirus…