Gândul dimineții – când explodează bula asta imobiliară din Irlanda?

0
594

Prețurile locuințelor au crescut în Irlanda cu 13% în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu aceiași perioadă a anului trecut.

Paradoxal, toți, inclusiv eu, credeam că prețurile la case și chirii or să scadă în timpul pandemiei, adică era cumva logic, lumea a rămas fără locuri de muncă, fără bani, credite nu prea se mai acordă și totuși, prețurile au crescut și continuă să crească.

O casă în Dublin costă acum în medie 412.000 de euro!

WTF is going on?

Oficial, oferta e mică și de aceea prețurile cresc. De ce e oferta mică? Aici încep doar speculațiile, iar la oficial se spune că prețurile de construcții sunt prea mari și sectorul construcțiilor e incapabil să facă față. Asta sună bine pentru românii de pe șantierele din Irlanda, care în teorie vor avea de muncă, mult și bine.

Eu cred că sunt multe case goale care nici nu se vând nici nu se închiriază, pentru că există o oarecare formă de speculă, unde cei care vor să vândă vor să crească și mai mult prețurile. Și totuși, dacă oamenii nu au muncit au stat pe PUP, de ce încă există tranzacții imobiliare și prețurile cresc? Aproape jumătate din populația activă a rămas fără muncă pe timpul pandemie, au primit ajutoare pandemice sau a fost afectat iremediabil de pandemie pentru a nu i se aproba un credit imobiliar. Și atunci cine cumpără de cresc prețurile?

Dar chiriile de ce cresc, dacă dovedit în perioada pandemiei mulți chiriași au plecat din Irlanda, iar piața de închiriere pe termen scurt gen AirBNB s-a mutat pe piața de termen lung, deci practic iar ar fi trebuit și aici să existe mai multă disponibilitate.

E un fenomen greu de înțeles și mai grav un fenomen care odată ce este demonstrat, crează și mai multă panică și în consecință creșteri suplimentare care în teorie nu sunt sustenabile. Trebuie, zic eu, să explodeze bula. Nu se justifică prețul mediu de aproape jumătate de milion de euro pentru o casă în Dublin, nu are cum, nu e Riviera Franceză sau LA. Bine LA e un pic exagerat să comparăm, dar Dublinul nu are nimic de oferit decât un loc de muncă și salarii care oricum nu justifică aceste prețuri.

Poate e doar o chestiune de timp până asistăm la o nouă prăbușire a pieței imobiliare, la o panică a proprietarilor care așteaptă prea mult, poate o mișcare greșită a fondurilor de investiții care iau orice șansă la proprietate a unui irlandez de rând, cu un salariu mediu.