Gândul dimineții® – Drumul spre normalitate

0
179

În mod paradoxal, un semn grav al îndreptării spre normalitate în Irlanda, e că începe să se discute despre problemele permanente pe care această țară le are. Da știu, Irlanda e perfectă și nu sunt probleme, pentru că dacă vorbești de ele, ești poftit politicos sau nu, să pleci în România.

Dacă ne întoarcem la problemele generale existente de dinainte de pandemie, ne apropiem de normalitate și cel mai probabil de sfârșitul pandemiei.

Pandemia a eliminat din discuție multe alte probleme chiar în rândul irlandezilor, probleme pe care noi românii, le-am uitat, le ignorăm sau le acceptăm pentru că în România, e mai nașpa oricum.

Problemele generale pe care Irlanda le are: locuințele, puburile, vremea și sistemul medical. E drept pe unii îi afectează cel mai mult că puburile nu sunt încă deschise, altora le place ploaia, dar deși este grav, sunt altele și mai și.

Pe listele de așteptare la o programare pentru un specialist medical sunt acum aproape 1 milion de pacienți. Un milion de oameni din Irlanda, adică una din cinci persoane, are o problemă medicală și vrea să știe ce are, dar din păcate unii așteaptă și un an pentru o programare, iar unii nu mai apucă să vadă consultantul pentru se curăță așteptând. E un adevăr, nu o invenție…

Pandemia nu a făcut altceva decât adâncească această problemă și mai mult, dar pe lângă ăștia 1 milion de oameni, mai există și alții, care nici măcar nu au putut ajunge la GP pentru o consultație simplă și o trimite ulterioară la specialist. Sistemul medical irlandez a fost tot timpul în colaps, cu lipsă de specialiști, lipsă de personal și spații. Nu degeaba sistemul e plin de medici și asistente străine, inclusiv din România, dar chiar și așa e insuficient.

Am observat câțiva iubitori ai Irlandei, români cu sânge irlandez mai înfocați ca mine, care laudă sistemul medical irlandez de ani de zile, pentru că au avut o experiență personală cât de cât ok, chiar dacă au stat pe holul spitalului 24 de ore și au fost trimiși acasă cu un substitut de paracetamol.

Să ne înțelegem, sistemul nu e la fel de putred ca în România unde e căpușat de furturi și corupție, dar totuși mulți dintre noi, preferăm să mergem în România să ne tratăm, pentru că altfel simțim că murim în Irlanda și se moare în Irlanda așteptând…

Am și o veste bună, azi în Dublin e mai cald chiar decât în București, unde cade o ploaie tipic irlandeză. Bucurați-vă de vremea bună, pentru că se anunță furtuni în weekendul prelungit…