Personal Public Service Number (PPS Number)

6
15638

Ce este PPS Number?

Am să spun pe scurt varianta mea: un număr care te însoțește oriunde. Numărul respectiv în sistemul irlandez are toate informațiile despre tine, adresă, vârstă, stare civilă etc. E un fel de carte de muncă electronică, chiar dacă nu muncești. Faptul că ești în posesia acestui număr, absolut necesar pentru a munci, nu arată neapărat că muncești sau că ai drepturi sociale. Drepturile sociale se evaluează de Departamentul de Protecție Socială (sau pe simplu cum îl numim noi românii Social) pentru fiecare caz în parte. Dacă vrei să muncești întâi va trebui să te înregistrezi pentru acest număr, la Tax Office. Pentru a obține acest număr ai nevoie de un act de identitate, deobicei cel mai bine ar fi să ai pașaport, din cauză că Buletinul nostru e foarte prost conceput de politicienii noștri, și nu scrie pe el clar data nașterii. Pe lângă actul de identitate ai nevoie de dovada faptului că locuiești în Irlanda. Cel mai bine ar fi să ai o factură făcută pe numele tău, la curent, gaz, telefon fix etc. de la adresa la care locuiești. Dar cum e foarte greu să ai așa ceva cum ai ajuns imediat, e indicat să ai scrisoare de recomandare de la proprietarul casei în care locuiești. Unele moteluri sau cum sunt cunoscute aici Hosteluri, îți pot da această recomandare.

Mai jos am să traduc informațiile oficiale legate de acest număr PPS.

Numărul de Serviciu Public (Număr PPS) este un număr unic de referință, care vă ajută să obțină beneficii de asistență socială, servicii publice și de informare în Irlanda. Numărul se folosește în Departamentul de Protecție Socială, Inspectoratul Fiscal și Serviciile de Sănătate (HSE).

Un număr PPS este întotdeauna 7 cifre urmate de una sau două litere.

Numărul PPS a fost cunoscut sub numele de (RSI) numărul Social.

Modificări la numerele PPS în 2013
Departamentul de Protecție Socială (DSP) se extinde stocul de numere PPS din ianuarie 2013. Extinderea a fost necesară din cauza epuizării stocului rămas de numere utilizabile.

Formatul de numere noi vor fi de 9 caractere: 7 numere urmate de 2 litere. Pentru persoanele fizice, a doua scrisoare, în noul număr PPS va fi “A” (de exemplu, 1234567FA) și pentru cazurile non-individuale, cum ar fi societăți cu răspundere limitată, trusturi, parteneriate și organisme fără personalitate juridică, aceasta va fi “H” (de exemplu, , 1234567WH).

DSP va începe să emită noi PPS Formatare numere (pentru persoanele fizice) în primul trimestru al anului 2013. Până atunci ei vor continua să emită un număr format vechi din stocul restant de numere vechi.

Utilizarea număr PPS

Puteți folosi numarul PPS pentru următoarele situații în cazul în care vă calificați pentru aceste situații:

Toate serviciile de asistență socială
Pentru permis de călătorie gratuit, acolo unde este aprobat
ID-ul elev
Serviciile de sănătate publică, inclusiv card medical și sistemul de plăți
Imunizarea copiilor
Programele derulate de către Inspectoratul Fiscal, cum ar fi de scutire la dobânda ipotecare
Granturi de locuințe
Pentru examenul de teorie și permisul de conducere

Numărul PPS apare pe următoarele documente:

Cardul de servicii publice
Cardul de Servicii Sociale
Cardul pentru medicamente (un fel de card pentru medicamente compensate)
P60 (declarația anuală de salarizare, impozitelor și contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator), care se dă deobicei de angajator la sfărșitul anului fiscal.
P45 (declarația de impozit care se dă când plecati de la muncă, adică în cazul în care contractul dumneavoastră cu compania s-a terminat)
Scrisoarea de evaluare fiscală
Scrisorile PAYE de la Tax Ofice prin care ți se comunică banda de taxare sau Tax Credits

 

Dacă ai orice nelămuriri pe acest subiect poți să mă întrebi, și voi încerca să îți răspund, dar sunt sigur că ai mai mult decât suficiente informații în acest articol despre subiectul PPS. În timp voi face articole referitoare și la alți termeni folosiți în acest articol, și le voi lega unul cu altul, pentru o mai bună înțelegere a sistemului irlandez.

 

PS: textul, traducerea și adaptarea pasajelor este făcută personal. Rog pe cei care copie acest text în forma actuală să facă referire la această pagină. Vă mulțumesc!

6 COMMENTS

  1. Buna ziua. Caut de o buna perioada un loc de munca in Irlanda prin intermediul internetului.Momentan sunt in Romania si vreau sa plec in aceasta tara pentru a gasi un loc de munca normal. Am experienta pe ospatarie si vreau sa va intreb daca din momentul ce am ajuns in Irlanda este indicat sa fac rost prima oara de PPS imediat dupa ce am gasit cazare? Si abia dupa aceea sa ma duc cu CV din ”usa in usa” la diferiti angajatori. O cunostinta mi-a spus ca sunt anumite centre de informatii pentru locuri de munca, asemanatof cu Fortele de Munca din Romania. Poate cineva care este deja angajat in Irlanda sa ma informeze??

    Va doresc o zi buna.

    • Ar fi bine să îți faci acel număr înainte, nu te costă nimic să îl faci, și ai nevoie de el în momentul în care începi munca. Acest număr e ca un fel de carte de muncă, bineînțeles la momentul când îl faci va fi goală în sistem. Dar în acest număr îți vor fi calculate taxele, și se va înregistra tot ce primești de la angajator.

      Pentru mai multe informații îți recomand să vizitezi pagina http://www.citizensinformation.ie/
      Iar centrele de care vorbea cunoștința ta se numesc FAS, dar deobicei ei lucrează mai mult cu cei care sunt înregistrați ca șomeri după cunoștința mea, dar poți încerca să vezi. Pagina lor este http://www.fas.ie/en/

  2. buna am gasit un anunt pe net pe olx….angajari in irlanda….ce poti sa imi zici despre el??? te rog frumos da-mi un raspuns sa nu fie teapa!!!

    Locuri de munca in Irlanda – Dublin.
    Femei,barbati 22 – 50 ani.
    Echipele au prioritate.
    Posturi libere 40.
    Depozit produse alimentare,temperatura optima 17 – 22 grade,greutati maxime 4,5 kg.
    Program de munca 40 ore saptamanal cu posibilitatea de a face ore suplimentare.
    Salarizare:2400 Euro net program nornal.
    2900 Euro net program prelungit.
    Contract 1 an.
    Cazare gratuita in apartamente.
    Acte necesare pentru angajare directa in Dublin:
    Carte Identitate.
    Mutatie Dublin (cazare).
    PPS Number.

    Acte necesare pentru angajare din Romania:
    Carte Identitate.
    4 Poze tip 3×4 cm.
    Taxa in valoare de 312 Lei pentru obtinerea actelor.
    Cont Euro Romania obligatoriu.
    Transportul este asigurat gratuit in acest caz,plecare in data de 20 Aprilie 2016 si 09 Mai 2016.

    Inscrierile se fac telefonic.
    0035314434006
    Detaliile se obtin in L.Romana. Acceptam doar persoane fizice,nu colaboram cu firme de recrutare a fortei de munca din Romania.