“A fost odată, când a fost, că, dacă n-ar fi fost, nu s-ar povesti.
Noi nu suntem de pe când MIRCul, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor.
Cică era odată un om cu status la Facebook maried, și omul acela trăia la un loc cu Mother In Law (rudă cu Jude) dar tot soacră îi era. Nevasta lui care e single pe Facebook, mândră-n toate CCele bra, era cam proastă; dar și Mother In Law nu era tocmai cu IQ mare, nici măcar pe aplicație.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om care are și viață offline. Nevasta lui, după ce se machiase, rujase și-și puse decolteul ăla de plastic, intră pe Facebook lângă centrala încălzită, că ce poți să faci într-o zi de vară-n Irlanda? Intră proasta pe Facebook și așa cum știa ea a citi două cuvinte din trei, o prinse somnul lângă centrală și ațipi exact când citea o năzbâtie de la Latrina 3 ceva cu libertate, botnițe și viruși. Se trezește proasta ca arsă și începu să urle ca în gură de șarpe: “Aulio! mama mea, profilul meu, murim cu botniță!”
Mother In Law, care torcea după plasma de pe perete, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!
— Mamă, mamă! Nu am mai luat like de o săptămână, o să murim!
— Cum?
— Iată cum. Vezi profilul meu de Facebook?
— Nu știu ce e ăla, dar îl văd. Și?
— Am postat acum o săptămână cum ne stăpânesc ăștia cu virusul lor și că ne eradichează! Am zis eu că Bilă Gheață vine la noi în sat să ne bage cipuri și murim cu toții cu botnița pusă.
— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că ni s-au sfârșit zilele!
Și, cu ochii pironiți la postarea de pe Facebook și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-și boci soarta amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și bărbatul intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el, că șeful de șantier îl certase într-un moment de neatenție.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi pe Facebook, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba, rămân pe Twitter”
Ș-am încălecat pe-o șa, ș-am spus povestea așa.
Ș-am încălecat pe-o roată, ș-am spus-o aproape toată.
Ș-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus, oameni buni, o mare minciună!!”