Românii sunt farisei… aproape toți

0
1373

O afirmație dură și de aceea am să încep prin a publica ce spune DEX-ul despre acest cuvânt

FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl.fariseĩ.

Românii sunt oameni care le place să trăiască după reguli nasoale, să accepte de fațadă că ceea ce se întâmplă le e scris, dar să cârcotească totdeauna despre orice, să fie împotriva regimului, împotriva vedetei de moment, împotriva vecinului (vezi cazul capra), și probabil de aici explicația că de foarte mult timp România nu are coloană vertebrală, nu poate să fie statornică.

Noi respectăm legile și principiile doar de fațadă.

Românii au fost comuniști, cârcoteau că nu le place, au scăpat de asta, de acest obicei, dar apoi au deplâns comunismul, unii dintre ei încă mai sunt. Românii sunt religioși, pioși care țin sărbătorile, profită de ele în cel mai frumos mod, dar… sunt păcătoși cât cuprinde pentru că toată lumea e… dar lor le mai și place să arunce cu pietre în alți păcătoși. De ce nu putem pentru câteva momente să ne disociem de religie când judecăm pe cineva? De ce nu respectăm decizia altora de nu a fi religioși când ei au respectat-o pe a ta de a fi religios, ba chiar a acceptat compromisuri, a acceptat introducerea religiei în școală, deși mie personal mi se pare o prostie și o îndoctrinare mai rea ca îndoctrinarea comunistă.

Și am să închei prin a spune că știu mulți farisei, poate câteodată sunt și eu, dar urăsc pe cei care încearcă, mai bine zis exagerează să îmi arate cât de buni creștini sunt ei, trăind în păcat, încearcă să îmi arate ce frumoși sunt, modificând pozele în Photoshop, încearcă să spună că au dreptate, când tot ce știu e că au auzit pe Facebook la un prieten.

Iar acum când un om a cerut incinerarea din motive pe care toți le înțelegem ne găsim să îl judecăm din punct de vedere religios. Dacă ești creștin știi că numai Dumnezeu ne poate judeca pentru păcatele noastre, și la fel numai el te poate ierta.

Românii sunt farisei, pentru că orice credință religioasă sau non-religioasă ar avea, ei sunt oportuniști, pentru faimă și bani, renunță pe moment la orice crez ar avea. Dar mai grav e că se întorc apoi fiind cei mai mari provăduitori ai dreptății. Vrei exemple concrete, uită-te în jur și întreabă-te de câte ori cel pe care îl privești a făcut ceva ce credeai că e împotriva principiilor lui?

Am scris acest post pentru că am văzut români care strigau rușine la incinerarea unui actor căruia ei îi spuneau idol. Dacă l-am iubit așa mult ce e atât de greu să îi respectăm dorința? Cu ce te afectează pe tine creștinule că încă un om e păcătos? Dumnezeu nu te-a ales pe tine să fii cuvântul lui, cred că nici nu ai ști cu adevărat ce vrea Dumnezeu, te-a ales doar să trăiești în doctrina pe care tu ai ales-o și doctrina ta spune doar să fii supus și să crezi.

Eu cred că Dumnezeu dacă există iartă pe oricine, inclusiv pe Sergiu.