Vreau libertate, dar nu ca a ta

0
245

Am văzut o mulțime de reacții negative la decizia Guvernului Irlandei, care a decis că de mâine, cine e vaccinat cu doza booster, e contact apropiat și nu are simptome, nu mai trebuie să se izoleze. Trebuie în schimb să poarte masca în contact cu oricine, lucru care unii habotnici nu prea l-au citit și trebuie să-și facă teste antigen în mod regulat.

Cum am spus și ieri, devine evident că lumea merge în direcția poate bună, poate…

Iar direcția asta înseamnă: nu se îmbolnăvește grav cine vrea, nu moare de covid cine vrea, se protejează cu mască cine vrea și așa mai departe… cine vrea.

Asta e direcția.

Cei care nu vor, vor fi puși ușor în fața faptului împlinit. Faptul împlinit și ce a realizat acești doi ani de pandemie e că nu mai sunt atâtea cazuri grave la terapie intensivă și morți în națiunile vaccinate, iar ele, aici includem Irlanda, decid ușor că vor face față valurilor sezoniere de cazuri grave și decese în rândul celor care nu vor.

Asta pare a fi realitatea următoare în vestul Europei, pe care eu cred că România încă nu o conștientizează, pentru că așa ca în cazul valurilor de infectări, a dezvoltării economice, a nivelului de educație, orice trend începe din vest, iar în estul Europei ajunge câteodată mult prea târziu, cu sute de ani mai târziu…

Neața zurliilor, e joi, e 13 și ne apropiem vertiginos probabil de cel mai sec weekend din acest an, weekend în care cel mai probabil vom începe să visăm cu ochii deschiși la vară…