Referendumu’, evul mediu și rugul

3
2369

2015-05-25_new_9824361_I1Nu trebuie să mai spun prea multe pe subiect și totuși mă simt nevoit când observ că unii români din Irlanda au o gândire demnă de evul mediu și ar arde pe rug homosexualii și cei care au votat Yes la referendum.

Să lămurim două aspecte clare: oricine are dreptul la opinie și oricine are dreptul la practicarea religiei. Este fundamental să ai drepturi. Ce nu ai dreptul? Nu ai dreptul ca prin exprimarea opiniei să instigi: la violență și discriminare, cum la fel nimeni nu are dreptul să-ți impună religia.

Sunt creștin și probabil așa am să mor, dar nu sunt cel mai bun creștin și unii ar spune că sunt nedus la biserică. Credința mea e limitată și cu multe semne de întrebare, dar iubesc sărbătorile religioase și mai mult de atât oricât de ciudat ar fi, am un respect deosebit pentru creștinii adevărați. Creștinul adevărat, practică și-și trăiește viața în limitele valorilor creștine, deci prin teorie nu are cum să fie băiat rău, pentru că nu face nimic rău: respectă legile Domnului, se roagă pentru sufletul lui, iar după caz respectă legile bisericii sau cultului din care face parte.
Dar există creștinul extremist care pentru mine nu are nimic cu creștinismul, care simte nevoia să condamne tot ce nu e conform credinței lui, simte nevoia să ne învețe pe noi ceilalți ce înseamnă să fii creștin adevărat, simte nevoia să ne deschidă ochii, simte nevoia să arunce cu pietre… Faptul că unii sunt toleranți și dau dreptul unora să facă alegeri proprii și nu încearcă să îngrădească acest drept de a alege, pentru creștinul extremist e blasfemie. Cine suntem noi să impunem la doi oameni ce să facă sau cine suntem noi să impunem unui om ce să facă, cred că despre asta e totul… Poți fi creștin și poți să fii și tolerant fără frica de ați pierde credința… Garantez eu că nu arzi în focul iadului dacă nu îl condamni pe homosexual…

Doi oameni fac ce vor atâta vreme cât nu comit o infracțiune din punct de vedere legal, a legii oamenilor… Creștinul extremist a încercat să-mi demonstreze zilele astea că sunt homosexual pentru că am spus ca las la latitudinea și alegerea lor, a doi oameni, fie ei chiar și homosexuali să aleagă dacă trăiesc sau nu împreună și relația lor e oficial legală în fața celorlalți. Creștinul extremist mi-a spus că Irlanda e ca Sodoma acum, că vine sfârșitul lumii și Irlanda va plăti, a spus efectiv că 60% dintre irlandezi sunt homosexuali, tot el a spus că e rușine, că nu mai poate trăi aici dar nu ar pleca nici în ruptul capului… dar niciunul nu a spus esențialul și ce l-a învățat Biblia sau cartea lui de căpătâi: mă voi ruga pentru sufletul păcătosului sau voi fi tolerant pentru că așa e un bun creștin. Creștinul impunea religia în evul mediu, iar cel care nu respecta învățăturile era ars pe rug. Homofobia și rasismul au culminat cu gazarea lor de către naziști și mai târziu cu pedepsirea cu închisoarea, lucru care de altfel a fost practicat în Irlanda până în 1992 și încă se mai practică în Rusia, motiv pentru care mulți au glumit sugerând nemulțumiților să se mute acolo.

Unii creștini extremiști au sugerat în zeflemism legalizarea pedofiliei și zoofiliei. Faceți o confuzie gravă și aș spune chiar bolnavă între două persoane care se iubesc și care-și doresc acest lucru și abuzul copiilor sau animalelor… Ideea nu e să accepți și să spui că e normal, ideea nu e să te transformi tu în homosexual, ideea e să lași pe păcătos să fie cum vrea el dacă tu crezi că e păcătos. Tu în familia ta, îți vei educa copiii cum vrei în spiritul credinței tale și nimeni nu-ți va impune altfel, de altfel ca și până acum. De ce te interesează ce face altul în casa și dormitorul lui și mai mult de atât de ce îi spui tu ce are voie sau nu? Ai fi surprins să afli că mulți homosexuali sunt creștini și nimeni nu le poate lua dreptul de a se intitula așa… cred în Dumnezeu și în Isus…

În altă ordine de idei, cred că dacă eu aș fi făcut campania pentru NU ar fi avut mai mult succes. Campania a greșit din două mari motive: implicarea copiilor în campanie și invocarea religiei prin sloganul: Dumnezeu a …

Copilul are nevoie de un mamă și un tată… a fost principalul argument al campaniei, argument de altfel demontat foarte ușor de toți: referendumul nu era despre adopție: în Irlanda oricine poate adopta un copil chiar și o persoană celibatară, chiar și un cuplu homosexual… legea nu e ghidată pe orientarea sexuală. Și chiar dacă prin absurd ar fi fost acest Referendum cu adevărat despre această problemă, cum poți conduce o campanie Nu pe subiectul copiilor abandonați care vor fi adoptați? Câți copii sunt abandonați în Irlanda și câți sunt dați spre adopție? Anul trecut numai 12 copii au fost adoptați în Irlanda. În casele de copii sunt 6500 de copii din care abia sub incidența unor noi legi de anul trecut 2000 vor fi disponibili pentru a fi adoptați. Procesul este anevoios Irlanda este ultima țară din Europa la rata adopțiilor, iar tu să-ți faci o campanie pe asta nu e tocmai o mișcare deșteaptă.

Acum implicarea religiei a fost iarăși un pas greșit în campanie, într-o țară în care abuzurile sexuale a preoților au îndepărtat pe irlandezi de biserică.

Ce a mai rămas pentru NU… nimic.

Eu dacă făceam campania NU o făceam în jurul drepturilor pe care deja le au homosexualii cum ar fi civil partnership… Aș fi bătut apa’n piuă cu acest argument până mi se usca și gura și cerneala de atâta scris.

Despre Eurovision și fotbal nu am să vorbesc acum, așa cum mulți v-ați fi așteptat. Las subiectele amuzante pentru altă dată…

3 COMMENTS

  1. Crestin homosexual? Cele doua cuvinte nu sunt compatibile. Coruptia este la nivelul mintii, iar de aici la alte perversiuni sexuale calea este scurta (desi se poate intampla si in cazul heterosexualilor).

    Crestinii autentici (indiferent de confesiunea religioasa, extremisti dupa opinia ta) nu pot accepta un asemenea comportament ca fiind normal, de dorit si urmat. Doar ca atitudinea trebuie sa fie pe exemplul personal si nu pe condamnare verbala (sau instigare la ura). Totusi in limita dreptului la replica, putem sa ne spunem punctul de vedere, pastrand decenta. [ceea ce nu a fost cazul multora dintre voi cei care promovatii stilul de viata liber si faceti glume de prost gust pe seama celor care nu va impartasesc opiniile]

    Sunt de acord ca s-a gresit mutand accentul de pe notiunea de casatorie – ca celor din campania NU – pe aspectele care decurg din modificare legislatiei cu privire la surogacy, etc.

    • Cine definește creștinismul? Crezi cu tărie că un homosexual nu poate crede în existența lui Dumnezeu și a lui Isus?
      Creștinii autentici nu pot accepta spui tu, dar pot ca buni creștini să tolereze sau să ignore și nu să arunce cu pietre.