Rezoluții de Anul Nou!

0
1837

 

Dacă tot a trecut Crăciunul, zic că e momentul să visăm la vară. La vară și la toate prostiile la care trebuie să renunțăm pentru că avem un stil de viață destul de distractiv, dar dăunător grav sănătății mintale a celor care pur și simplu nu vor să fie de acord cu tine.

Cât despre rezoluțiile de An Nou, nu trebuie să-mi fac altele. Încă le mai am pe alea care au fost pentru anul ăsta: la anu’ nu am să mai fumez nici măcar ocazional, am să fac sport și când spun sport nu mă refer doar alergarea cu degetele pe tastatură. La anu nu mai beau alcool, salvez planeta de la poluare renunțând să mai conduc mașina, o las pe soție să polueze, merg mai des la biserică, adică măcar odată la Paște, ies în fiecare zi la protestele împotriva PSD-ului și a legilor lor idioate, mă voi implica mai mult în acțiuni civice poate chiar politică, în ideea de a schimba imaginea politicianului asociată cu oameni hoți și mincinoși. Mi-am promis că anul ăsta și la anul la fel merg în mai multe excursii prin România abia după aia în China, Japonia, Statele Unite, Nepal și Paraguay. Nu știu de ce am pus Paraguay pe listă dar l-am pus.
Mi-am propus să nu mai râd de proști, de deștepți, de dereglați, de reglați și promit solemn că nu mai fac mișto de analfabeții care nu contează că sunt analfabeți, neduși la școală sau duși la șKoala vieții, dar important e să fii om cu valoare în euroi, la fel ca porcul care se vinde la kilogram în viu.
Mi-am mai promis că anul ăsta nu am să mai muncesc așa mult, dar în fiecare an ori volumul de muncă e în creștere ori eu devin mai încet datorită vârstei înaintate a celorlalți colegi. Dragi colegi nu mai îmbătrâniți, din cauza voastră muncesc eu mai mult. Și spre deosebire de alții, chiar nu am pe listă căutarea unui alt loc de muncă, dar afacerist vreau să fiu. Așa că pe listă am și ca la anul să-mi mai deschid o firmă, firmă care în câțiva ani să mă facă să nu mai lucrez 8 ore pe zi pentru altcineva: să muncesc 10-12 ore pe zi pentru mine că așa suntem noi oamenii proști vrem mai mult.

În concluzie rezoluțiile de Revelion sunt aceleași în fiecare an și aproape imposibil de realizat, că doar de aia le zice rezoluții de An Nou. Important e să le pui pe listă și să conștientizezi care-ți sunt problemele și lipsurile.

Am lăsat în mod intenționat la urmă o rezoluție care chiar mi s-a îndeplinit sau mai bine zis am îndeplinit-o. Și vorbesc la modul cel mai serios: rezoluția să mă întorc în România din Irlanda. Am avut-o doar vreo 12 ani în fiecare an, pentru că la început încă eram orbit de ușurința cu care se obțineau banii acolo. Încă mai trăiesc cu ideea că 99% dintre românii care sunt acolo sunt pentru acest fapt. Dacă ești în Irlanda și acum spui: nu e adevărat! atunci ca să nu ne aruncăm cu argumente pe care nici eu nici tu nu le credem, îți spun simplu că faci parte din cei 1% care au mers acolo pentru o frumusețea Irlandei, bunătatea irlandezilor și funcționarii publici care se poartă frumos cu tine.

Ca urmare a rezoluției de 12 ani, în iunie 2017 (să se consemneze în istorie) am venit în sfârșit în România. Nu regret absolut deloc, încă. Nu trebuie ca voi să aveți aceleași rezoluții ca mine, diferențe de context, noroc, Dumnezeu, Marte, maree, vreme și dacă le aveți sper ca voi să fiți mai conștiincioși ca mine, mai ales la partea cu protestele și implicare civică.

Care sunt rezoluțiile tale de An Nou?